Membrane PVC pentru hidroizolații

Cum producția de mase plastice crește în ultima perioadă (producția mondială de materiale plastice fiind de peste 300 milioane de tone), putem afirma că plasticele ne invadează viața. La scară globală, China este pe primul loc ca producție, dar Europa o urmează pe locul al doilea, cu o cincime din producția globală de materiale plastice.

Aceasta și pentru că două treimi din cererea de materiale plastice în Europa este concentrată în cinci țări: Germania, Italia, Franța, Marea Britanie și Spania. Astăzi vă prezentăm o aplicație unde plasticele sunt cele mai potrivite, respectiv membranele hidroizolante pentru acoperișuri. În continuare, vom evidenția cât de eficientă este hidroizolația în funcție de materialul folosit, cât și raportat la costurile pe termen lung.

55% – eficiența hidroizolației cu membrană bituminoasă

Membrana bituminoasă folosită pentru realizarea unei hidroizolații rapide la terase, acoperisuri sau fundații poate avea un cost inițial mai redus față de membrana EPDM sau hidroizolația din PVC.

Pe termen lung însă, acest avantaj inițial se poate diminua din cauza costurilor mari de întreținere sau înlocuire, membrana bituminoasa degradându-se într-un termen de maxim 10 ani. Totodata, rola de membrana bituminoasă nu depășește dimensiunea de 1m lățime, ceea ce face ca hidroizolația să aibă mai multe țesături (ceea ce creste riscul de înfiltrații).

75% – eficiența hidroizolației realizată pe membrana PVC

Având o lățime maximă a rolei de 2 m liniari, membrana PVC poate fi utilizată la realizarea unei hidroizolații de calitate în proiecte rezidențiale și industriale. Acest lucru poate fi realizat doar pe suprafețe necirculabile și are costuri mai mici decât membrana EPDM pe termen mediu scurt.

Pe termen lung însa, acest avantaj dispare, deoarece durata sa de viata medie este de până la 10-15 ani. De asemenea, la membranele PVC simple vine și cu dezavantajul unei rezistențe slabe la razele UV, cât și schimbul de temperatură între îngheț și dezgheț. La membranele sintetice din PVC mai noi, armate cu fibră din poliester și calandrate – cum este, de exemplu SIKA 57791, Sikaplan 15 G, in conformitate cu standardul EN 13956 – rezistența la îmbătrânire și intemperii, inclusiv la radiațiile UV, este mult mai mare.

Există atât termoizolații cu membrane PVC cât și cu membrane HDPE. Despre polietilenă am mai scris aici. Cea mai eficientă hidroizolație (undeva spre 100%) este însă cea cu membrană EPDM, a cărei durată de viață poate ajunge pana la aproximativ 50 de ani, cu avantajul că hidroizolația poate fi realizată dintr-o singură țesatură pe suprafețe extrem de mari – până la 930 m².

Tendințe actuale din industrie

Chiar dacă în rândurile consumatorului casnic plasticul nu este cel mai popular material, el este folosit în fabricarea unui număr foarte mare de obiecte, echipamente, produse electrice și electrocasnice, piese și accesorii auto șamd. Că ne plac sau nu, materialele plastice sunt prezente în viața noastră de zi cu zi pentru că reprezintă o alternativă convenabilă – atât datorită prețului, cât și datorită greutății sale reduse și durabilității.

Industria maselor plastice este stabilă, cu trenduri în creștere care influențează în mod pozitiv funcționarea economiei din multe dintre țările europene. După China, unde se produce 26% din cantitatea totală de plastic, Europa este al doilea continent unde plasticul este produs în masă, deținând un procent de 23% din producția globală.

Tendințe în industria producătoare de mase plastice

Spre deosebire de alte materiale, plasticul este mult mai ușor, mai simplu de instalat sau de integrat în diverse structuri și mult mai convenabil ca și preț decât alternativele sale. Mai mult decât atât, rezistența lui la coroziune este mai ridicată decât a multor materiale folosite până în prezent.

Este important să urmăriți tendințele din industria producătoare de mase plastice, în special dacă sunteți unul dintre producătorii care lucrează cu echipamente din plastic sau cu echipamente menite să producă obiecte din plastic. Sectoarele industriale care folosesc cele mai mari cantități de plastic sunt:  ambalarea, construcțiile, automobilele, industria electrică și industria agricolă.

Specialiștii din domeniul producției plasticului susțin că acest material este sustenabil, motiv pentru care este folosit în atât de multe arii de activitate. Producerea și reciclarea plasticului, dar și descoperirea noilor metode de a produce acest material, influențează în mod pozitiv atât economia, cât și tehnologia.

Citiți în continuare câteva tendințe actuale, vizibile la nivel global în cazul acestui sector industrial. Sursă foto și adaptare articol: web-site Star Lubricants Cluj

 

Despre termoformare

Termo-formarea este un termen generic pentru procesul de producție a pieselor din materiale plastice dintr-o foaie de material cu ajutorul temperaturii și al presiunii. Materialele folosite se mai numesc și semifabricate termoplastice deoarece ele vin la coli de diferite grosimi, din care le putem alege pe cee potrivite pentru aplicația noastră.

Aceasta tehnologie implică doi pași de bază + o parte de finisare. Întâi se încălzește placa din semifabricat (polietilenă PE, polipropilenă PP, acril PMMA, PET-G, spumă PVC, rigid CAW sau ABS), apoi are loc formarea ei cu ajutorul unei matrițe negative sau pozitive. La final, produsul obținut se decupează din placa semifabricată și eventual se îndoaie, asamblează sau lipește în produse mai complexe.

Ca o manifestare a tehnologiei cele mai avansate, termo-formarea oferă toleranțe scăzute, specificații strânse și forme detaliate. Cele mai avantajoase aspecte ale termo-formării le reprezinta eficacitatea din punctul de vedere al costurilor de producție și al limitării ciclului de producție.

Aplicațiile cele mai des întâlnite pentru produsele din plastic termo-format sunt: piesele pentru interiorul automobilelor, ambalajele (containerele de transport și de împachetat), echipamente sportive și de recreere, echipamente medicale și alte piese pentru scopuri industriale.

În acest proces (pe care îl scriu despărțit cu liniuță pentru că am arătat că are două componente) se folosesc echipamente simple, de termo-formare liniară, și echipamente ceva mai complexe, numite vacuum forming machine. Termenul molding machine (scris și moulding) se folosește mai ales pentru mașinile de injectat plastic, acestea fiind însă echipamente masive, care nu folosesc plăci semifabricate ci granule de mase plastice.

În general mașinile mici, de tip hobby sau semi-industrial folosite în procesul de termo-formare vacuumatică pot prelucra plăci semifabricate de grosimi 0,30 mm – 3,00 mm sau chiar de 4,00 mm (modelele mai noi), folosind matrițe cu o înălțime maximă de 150 – 200mm. Mesele de termo-formare liniară se produc de regulă la lățimi de 500 mm (pentru piese uzuale) și 1.000 mm pentru piese mari.

Pentru foile semifabricatele mai subțiri, sub 1mm, se mai folosește și termenul de film din plastic. Acestea se comercializează și la rolă, utilizarea lor principală fiind în alimentarea mașinilor automate pentru ambalare orizontală, care pot realiza piese complete utilizând doua role de film, de regulă din materiale diferite.

Plastice sau polimeri?

Plasticul este un termen folosit oarecum greșit când descrie de fapt niște materiale termoplastice numite generic polimeri (sintetici). Obţinuţi în mod obișnuit din petrol sau gaze naturale, prin polimerizare, polimerii sintetici sunt molecule cu catenă lungă – având sute până la mii de legături pe fiecare lanț.

Lanțurile lungi le asigură proprietăți fizice importante, precum ar fi rezistența și tenacitatea. Termenul plastic este de fapt o prescurtare de la „termoplastic”, care descrie materialele din polimeri ce pot fi modelate și remodelate folosind căldura. Primul polimer 100% sintetic a fost bachelita, descoperită de Leo Baekeland în 1907, dar bazele industriei moderne a polimerilor au fost stabilite de chimistul american Wallace H. Carothers la firma DuPont, în anii ’30.

Activitatea sa în domeniul poliamidelor a condus la comercializarea nailonului, o invenţie benefică în contextul în care femeile au fost forţate să renunţe la ciorapii din mătase în timpul celui de-al doilea război mondial, iar aviația avea nevoie de un nou material pentru fabricarea parașutelor, după intrarea în război cu Japonia, care avea un monopol asupra mătăsii. Realizările lui Wallace Carothers se înscriu în eforturile cercetătorilor privind utilizarea polimerilor sintetici în timpul celui de-al doilea război mondial.

De exemplu, furnizarea cauciucului natural utilizat pentru fabricarea anvelopelor de autovehicule a fost oprită odată cu invadarea Asiei de Sud-Est de către Japonia, astfel încât cercetătorii au căutat soluţii pentru obţinerea unui polimer sintetic echivalent. Progresele din chimie au condus ulterior la dezvoltarea altor polimeri sintetici, incluzând polipropilena și polietilena de înaltă densitate. Alți polimeri, cum ar fi teflonul, au fost descoperiţi accidental.

Termenul plastic acoperă mai multe tipuri de polimeri, producţia la nivel mondial pentru fiecare tip în parte fiind de multe milioane de tone. Producția de polimeri sintetici la nivel global este dominată de poliolefine, polietilenă și polipropilenă. Polietilena este de două tipuri: HDPE – Polietilenă (densitate mare) și LDPE – Polietilenă (densitate mică). Producţia de poliolefine este cea mai mare la nivel mondial, din câteva motive:

În primul rând, acestea pot fi produse folosind gaz natural relativ ieftin. În al doilea rând, poliolefinele sunt cei mai ușori polimeri sintetici produşi pe scară largă, densitatea lor este atât de mică încât plutesc. În al treilea rând, poliolefinele rezistă bine la apă, aer, unsori, solvenți de curățare. În cele din urmă, din poliolefine se pot realiza, cu uşurinţă, produse diverse. De exemplu, ambalajul realizat din poliolefine este suficient de robust încât să nu se deformeze în timp ce este transportat într-un vehicul care stă în soare toată ziua.

Cu toate acestea, utilizarea acestor materiale prezintă şi o serie de dezavantaje majore. Ele se degradează foarte încet, ceea ce înseamnă că poliolefinele rezistă în mediul înconjurător timp de decenii şi chiar secole. Între timp, prin acțiunea valurilor și a vântului, se generează microparticule care pot fi ingerate de pești și animale, ceea ce înseamnă că acestea pot ajunge în produsele din alimentaţia omului.

Polietilena și polipropilena

Folosite sub prescurtarea PE și PP, sunt cele mai răspândite materiale plastice produse în industria petrochimică. Cele mai cunoscute tipuri de PE (polietilenă) sunt: HDPE (polietilena de înaltă densitate) și LDPE (polietilenă de joasă densitate).

Ambele au domeniile lor de aplicație, astfel: LDPE se folosește la scară largă la ambalaje din plastic, folii subțiri pentru pungi/sacose și saci sau folii pentru construcții; în timp ce plăcile din HDPE se folosesc ca și materie primă în diverse domenii industriale sau în construcții.

O categorie aparte, chiar dacă mai puțin cunoscută publicului larg, o reprezintă plăcile HWU, din polietilenă de  foarte mare densitate, adică o densitate specifica mai mare de 0.94 g/cm3 și cu masa moleculara de aproximativ 200.000 – 400.000 g. mol.

Plăcile din polietilena au în mod natural culoarea albă. Plăcile PE-HWU sunt protejate contra razelor UV datorita adăugării în material a unui aditiv suplimentar de carbon negru. Acest aditiv îmbunătățește rezistenta materialului la razele UV. Polietilena este un material termoplastic, ce devine lichid în jurul temperaturilor de 110-130 grade Celsius.

Polipropilena este un polimer termoplastic, utilizat într-o gamă largă de aplicații: ambalare, etichetare, textile, papetărie, piese din materiale plastice, containere, echipamente de laborator, difuzoare, componente auto etc. Acest polimer abreviat PP este foarte robust și incredibil de rezistent împotriva multor solvenți chimici, acizi și baze.

PP se diferențiază de PE prin faptul că poate fi topită și modelată la o temperatură mai ridicată (începând cu 171 grade Celsius), revenind la starea solidă imediat după răcire.