Categorii
Uncategorized

Polietilena și polipropilena

Folosite de specialiști cu prescurtarea PE și PP, polietilena și polipropilena sunt cele mai răspândite materiale plastice produse în industria petrochimică. Cele mai cunoscute tipuri de polietilenă sunt: HDPE (polietilena de înaltă densitate) și LDPE (polietilenă de joasă densitate).

Ambele au domeniile lor de aplicație, astfel: LDPE se folosește la scară largă la ambalaje din plastic, folii subțiri pentru pungi/sacose și saci sau folii pentru construcții; în timp ce plăcile din HDPE se folosesc ca și materie primă în diverse domenii industriale sau în construcții.

O categorie aparte, chiar dacă mai puțin cunoscută publicului larg, o reprezintă plăcile HWU, din polietilenă de  foarte mare densitate, adică o densitate specifica mai mare de 0.94 g/cm3 și cu masa moleculara de aproximativ 200.000 – 400.000 g. mol.

Plăcile din polietilena au în mod natural culoarea albă. Plăcile PE-HWU sunt protejate contra razelor UV datorita adăugării în material a unui aditiv suplimentar de carbon negru. Acest aditiv îmbunătățește rezistenta materialului la razele UV.

Polietilena este un material termoplastic, ce devine lichid în jurul temperaturilor de 110-130 grade Celsius.

Polipropilena este un polimer termoplastic, utilizat într-o gamă largă de aplicații: ambalare, etichetare, textile, papetărie, piese din materiale plastice, containere, echipamente de laborator, difuzoare, componente auto etc. Acest polimer abreviat PP este foarte robust și incredibil de rezistent împotriva multor solvenți chimici, acizi și baze.

PP se diferențiază de PE prin faptul că poate fi topită și modelată la o temperatură mai ridicată (începând cu 171 grade Celsius), revenind la starea solidă imediat după răcire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *